2025-10-16 10:04:20
Începând cu data de 20.10.2025, doamna doctor URS ANDREEA, medic specialist Endocrinologie, oferă un pachet complet pentru evaluarea glandei tiroide, cu bilet de trimitere de la medicul de familie.
Pachetul gratuit include:
consult endocrinologic
analize pentru screening de bază al funcției tiroidiene și metabolice
ecografie tiroidiană.
Glanda tiroidă are un rol esențial în reglarea metabolismului, a nivelului de energie și a stării generale de bine. Dezechilibrele tiroidiene, precum hipotiroidismul sau hipertiroidismul sunt frecvente, mai ales la femei, și pot trece neobservate în stadiile inițiale.
Cea mai frecventă cauză de hipotiroidism este tiroidita cronică autoimună (Hashimoto), o afecțiune în care sistemul imunitar atacă treptat glanda tiroidă, reducând capacitatea acesteia de a produce hormoni.
Dacă te confrunți cu oboseală persistentă, căderea părului, piele uscată, ciclu menstrual neregulat, creștere în greutate, constipație, sau, dimpotrivă, cu palpitații, transpirații excesive, insomnie, anxietate ori scădere în greutate fără motiv, este momentul potrivit să verifici funcția tiroidiană.
INFORMAȚII ȘI PROGRAMĂRI:
Pentru a beneficia de servicii medicale la SPITALUL CLINIC PELICAN Oradea, vă puteți programa astfel:
online, pe site-ul SPITALULUI CLINIC PELICAN Oradea (), la secțiunea „Programări online" și veți fi contactat în cel mai scurt timp pentru stabilirea datei la care doriți să beneficiați de serviciile medicale dorite
email: callcenter@spitalpelican.ro și veți fi contactat în cel mai scurt timp pentru stabilirea datei la care doriți să beneficiați de serviciile medicale dorite
telefonic, la Call Center 0259.444444, cu timp de așteptare (câteva minute)