OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE: Nașterea la Maternitatea Pelican

OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE: Nașterea la Maternitatea Pelican

2021-07-24 21:21:23

Nașterea este o experiență plină de emoții in viața oricarei femei, este confruntarea cu o situație îndelung pregătită, dar nu suficient de cunoscută, motiv pentru care pregătirea pentru naștere este dominată de o componentă psiho-afectivă deosebită. Acesta este motivul pentru care, din dorința de a vă fi alături și în aceste momente, ne-am propus să vă facem o informare despre pregătirea pentru naștere, modul în care va decurge nașterea dumneavoastră și evenimentele din zilele care o succed.
Indiferent de felul și locul în care sarcina dumneavoastră a fost urmărită medical, aveți posibilitatea de a naște la Maternitatea Pelican, cu unul din medicii nostri sau cu medicul care a urmarit evolutia sarcinii.
Aveți posibilitatea și este de dorit, din considerente medicale, de a anunța intenția dumneavoastră colectivului medical, de a vizita secția cu paturi unde veți fi cazată împreună cu bebelușul dumneavoastră, sala de naștere, precum și de a face cunoștință cu personalul care le deservește. Aceste vizite vă vor reduce anxietatea și teama, vă vor permite familiarizarea cu locul și oamenii care cu profesionalism și prietenie vă pot ajuta să trăiți cu bucurie momentul unic al nașterii copilului dumneavoastră.

Siguranța dumneavoastră și a copilului în timpul nașterii este asigurată de prezența permanentă a personalului calificat și cu experiență (moașă, medic obstetrician, medic neonatolog, medic de Anestezie Terapie Intensivă neonatală, asistente medicale specializate) de posibilitatea de monitorizare continuă pe tot parcursul travaliului, de posibilitatea de intervenție prin operație cezariană în timpul cel mai scurt atunci când este cazul.

Alternativele de naștere:
Impreună cu medicul dumneavoastră veți putea opta pentru una din metodele de naștere:

Naștere pe cale naturală fără peridurală

Naștere pe cale naturală cu peridurală

Naștere cu cezariană (cu indicație medicală)

Ambientul sălii de naștere și a saloanelor vă vor asigura confortul necesar, atât d-voastră cât si bebelusului, pentru a vă putea bucura de primele clipe de viată împreună.

Perioada spitalizării este scurtă, între 2-5 zile, timp pe care-l puteți petrece împreună cu copilul dumneavoastră, iar la solicitarea dumneavoastră, pentru a vă putea odihni, poate fi preluat și îngrijit de către personalul nostru. De asemenea veți avea susținerea personalului pentru alimentație naturală și veți primi multe sfaturi pentru a acorda o ingrijire și o creștere cât mai armonioasă bebelușului d-voastră.

Programul unei zile de spitalizare:

Ora 6.30-7.00 Termometrizare, administrare tratament

Ora 7.00 Vizita asistentei medicale

Ora 8.00 Vizita medicului

Ora 8.30 Micul dejun la pat

Ora 9.00 – 12.30 Mobilizare, sfaturi pentru alăptare, sfaturi pentru igiena lăuziei, vizita medicală pentru externarea lăuzei, vizita medicală pentru externarea nou-născutului, efectuarea testelor screening petru nou-născuți;

Ora 13.00 Masa de prânz la pat

Ora 14.00-15.00 Program de vizită

Ora 17.00-18.00 Termometrizare, administrare tratament

Problemele organizatorice legate de internarea în vederea nașterii vor fi mai ușor de depășit cu ajutorul recomandărilor noastre.

Vă recomandăm să pregătiți din timp următoarele:

Documentele medicale: carnetul gravidei, acte medicale care atestă eventuale afecțiuni asociate, recomandări medicale de la alte specialități

Document de identitate

Cartea de familie/Certificat de căsătorie/ Declarație notarială a tatălui

Dovada calității de asigurat: adeverință eliberată de angajator vizată la CAS Bihor/ Card de asigurat

Articole de toaletă personală

CD cu muzica preferată care să vă relaxeze în timpul nașterii

Activități organizatorice după naștere:

înregistrarea nașterii la Biroul pentru nașterii al Oficiului Stării Civile:
Documente: actele de identitate ale părinților, certificatul de căsătorie unde este cazul
Adresa: Oradea, Str. Clujului nr. 50 la parterul Maternității , luni – vineri 8-15

pregătirea locuinței pentru primirea noului membru al familiei

pregătirea externării: îmbrăcăminte adecvată sezonului pentru dumneavoastră și copil

transportul la domiciliu

programarea vizitelor medicului de familie

stabilirea unui program zilnic cu respectarea orelor de somn și a condițiilor adecvate de alimentație pentru bebeluș și mamă

Nașterea pe cale naturală la Maternitatea Pelican

''Oare voi fi în stare să aduc copilul pe lume?'', ''Oare voi putea suporta durerile nașterii?'', ''Oare va fi totul în regulă cu mine și cu bebelușul meu?'' Acestea sunt întrebări firești pentru fiecare femeie gravidă și este absolut normal să vi le puneți și dumveavoastră.

Trebuie să știți însă că Natura pregătește fiecare femeie în perioada în care e gravidă pentru a putea naște, și că de fapt, peste 90% din nașteri se produc fără niciun fel de complicații. Și în tot timpul acesta noi suntem alături de dumneavoastră!

Ce știți despre nașterea pe cale naturală?

Nașterea naturală (vaginală) este fără discuție modul cel mai fiziologic de naștere. Deși nu există durere comparabilă cu cea din momentul nașterii multe femei preferă o naștere naturală, fără anestezie sau calmante. Participarea la cursurile prenatale, colaborarea și comunicarea deschisă cu medicul obstetrician, o tehnică corectă de respirație fac suportabile aceste dureri. Cu toate acestea puteți opta pentru analgezie la naștere- nașterea cu peridurală oricând doriți.

Care sunt semnele de naștere?

Puteți recunoaște începerea nașterii după prezența a cel puțin unuia din cele trei semne de bază:

Eliminarea ''dopului gelatinos''– este vorba de fapt despre eliminarea de mucus cervical sub forma unei scurgeri vaginale maronii, gelatinoase uneori cu ușoare striuri de sânge. Acest mucus a protejat pe durata întregii sarcini intrarea în canalul cervical. Eliminarea acestui dop se poate face pe parcursul mai multor zile și corespune cu un col care începe să se dilate pentru naștere.

''Ruperea apei'' – înseamnă că membranele amniotice și stratul protector de lichid amniotic din jurul copilului nu mai există, în funcție de mărimea rupturii se pierde mai mult sau mai puțin lichid. Nu trebuie să vă speriați, că veți pierde lichid până la sfârșitul nașterii.

Contracțiile uterine dureroase – la început le puteți resimți ca pe niște crampe sau dureri menstruale, sau ca pe o senzație de tensiune în abodomenul inferior care se extinde către șale. Treptat ele sunt tot mai intense și apar la intervale regulate de timp.

Sunteti pregatită pentru internarea în Maternitatea Pelican?

Este bine să vă pregătiți cu cel puțin 4 săptămâni înainte de data probabilă a nașterii o mică sacoșă cu lucrurile de care aveți nevoie deoarece mulți copii se nasc înainte de această dată.

La Maternitatea Pelican nu aveți nevoie decât de periuța de dinți!

Când trebuie să mergeți la spital?

Mergeți la Maternitatea Pelican la orice oră din zi și din noapte dacă:

Se rup membranele și pierdeți apa

Aveți sângerare vaginală

Aveți dureri puternice de cap

Aveți contracții uterine dureroase la 10-15 minute

Aveți dureri abdominale puternice

Sunteți îngrijorată din orice motiv

Care sunt fazele nașterii?

Prima naștere durează în medie cam 10-12 ore, următoarele nașteri sunt de regulă mai scurte. Nașterea are 3 faze:

Dilatarea colului uterin– aceast este cea mai lungă fază, aproximativ 6 ore, începe cu deschiderea colului uterin și sfârșește când acesta este complet deschis, adică are 10 centimetri și gata pentru nașterea copilului. Contracțiile uterine se intensifică odată cu dilatarea gradată a colului uterin. Spre sfârșitul ei pot apare frisoane, vărsături transpirații abundente. Pe parcursul acestei faze la Meternitatea Pelican veți fi permanent monitorizată și dumneavoastră și copilul dumneavoastră cu ajutorul cardiotocografului care înregistrează ritmul cardiac fetal.

Expulzia fătului– această fază începe de la dilatarea completă a colului uterin și sfârșește odată cu nașterea copilului. Ea durează în general mai puțin de o oră și se caracterizează prin coborârea copilului prin canalul dumneavoastră pelvin. În această fază, sub coordonarea medicului curant și a moașei, veți fi învățată să ''împingeți'' și să respirați la fiecare contracție . Este posibil să aveți nevoie de o mică tăietură la nivelul perineului și mucoasei vaginale-epiziotomie, pentru a evita rupturile de țesuturi.

Delivrența– această fază finală a nașterii începe după ce copilul a fost născut și se sfârșeșete odată cu eliminarea completă a placentei. Este cea mai scurtă fază a nașterii, sub 30 minute. În această fază vi se poate administra o injecție cu Ocitocină și/sau Ergometrină, substanțe cu rol în contractarea uterului.

Dacă doriți, la Maternitatea Pelican, partenerul dumneavoastră vă poate fi alături, susține și încuraja pe parcursul acestor etape ale nașterii. De asemenea vă puteți bucura de ceea ce se numește ''travaliu alternativ'': aromaterapie, meloterapie (aduceți CD-ul cu muzică preferat) astfel încât nașterea să devină un moment plăcut și fericit din viața dumneavoastră și a partenerului dumneavoastră.

Naștere prin operație cezariană la Maternitatea Pelican

Operația cezariană rezolvă multe dintre problemele medicale care apar în timpul nașterii sau reprezintă modalitatea de naștere atunci când travaliul și expulzia sunt contraindicate mamei sau copilului din cauza unor riscuri specifice.

Cu toate că, fiind o intervenție chirurgicală, operația cezariană prezintă toate riscurile de incidente intra- și postoperatorii ale unei operații, incidența acestora este mică atunci când se respectă indicațiile și condițiile de efectuare.

Incizia tegumentului abdominal este transversală, în zona păroasă a regiunii pubiene. Urmează incizia succesivă a planurilor anatomice ale peretelui abdominal până se ajunge la uterul gravid. De menționat că de regulă, mușchii drepți abdominali ce reprezintă principala structura care asigură tonusul peretelui abdominal și o forță motorie importantă, nu se secționează ci doar se îndepărtează din câmpul operator. Acest detaliu este important de cunoscut pentru a înțelege că tonusul și aspectul peretelui abdominal precum și activitatea fizică după naștere nu sunt afectate de operația cezariană.

După secționarea peretelui uterin se extrage copilul, se elimină placenta și se efectuează un control al uterului în interiorul său.

Uterul și structurile anatomice care au fost interesate la deschiderea cavității abdominale se suturează succesiv cu fire de suture alese în așa fel încât să asigure nevoile de hemostază, rezistență, resobție și constituire a unei cicatrici cât mai fiziologice.

Pentru a crea condițiile unei cicatrici estetice, sutura tegumentului se poate face intradermic cu un singur fir de sutură (așa cum se practică în chirurgia estetică) care se extrage după 10 – 14 zile.

Pentru a asigura consolidarea cicatricii uterine, modalitate de prevenție a unor complicații redutabile, este recomandat ca următoarea sarcină să fie planificată după o perioadă de minim 2 ani de la prima naștere prin operație cezariană.

Dacă acest interval de timp este respectat, nașterile ulterioare se pot desfășura pe cale naturală.

Pachete naștere la Maternitatea din cadrul Spitalul Pelican:

Începând din data de 20.10.2025, oferim următoarele posibilități de plată a nașterilor:

  1. Avans în sumă de 3000 lei la momentul (după confirmarea sarcinii) semnării unei convenții între gravidă și spital, cu garanția că prețul nașterii nu se va schimba (va fi identic cu cel din momentul semnării convenției)

  2. Plata integrală (contravaloarea) a nașterii la momentul semnării cu discount de 10% din pachetul de naștere ales

Începand din data de 20.10.2025, pachetele de nașteri vor fi următoarele:

  1. Naștere naturală cu maxim 4 zile de spitalizare – 9.500 lei

  2. Naștere prin cezariană cu maxim 4 zile de spitalizare – 10.800 lei

  3. Pachet VIP – naștere naturală/cezariană – maxim 4 zile de spitalizare – 14.800 lei

Întâmpinăm venirea pe lume a copiilor cu servicii de înaltă calitate oferite de o echipă medicală profesionistă, cu dotări și echipamente de ultimă generație, pentru a vă bucura fără griji de experiența de a deveni părinți. Suntem alături de mămici și nou-născuți oferindu-le sprijin pe tot parcursul spitalizării:

consiliere psihologica

consiliere legata de administrarea medicatiei postnastere

mobilizare precoce la 6 ore dupa nastere

ingrijirea bebelusului in sistem "rooming-in" (mama sta in aceeasi incapere cu nou-nascutul)

ingrijirea nou-nascutilor prematuri care necesita spitalizare in sectia de terapie intensiva (costuri aferente)

mama este ajutata de personalul medical sa invete sa raspunda nevoilor nou-nascutului

consultanta in alaptare sustinuta de un consultant certificat IBCLC

ingrijire si alimentatie specifice lauzei si nou-nascutului

personalul medical o va instrui pe mamica sa faca baita bebelusului

trusoul nou-nascutului inclus (pampers, hainute, produse de ingrijire de cea mai buna calitate)

Copiii născuți în Maternitatea Spitalului Pelican sunt îngrijiți în Secția de Neonatologie a Spitalului Pelican, cu posibilitatea de terapie intensivă neonatală. Secția de Terapie Intensivă are unități de terapie intensivă dotate cu incubatoare deschise, ventilatoare de ultimă generație, aparate de monitorizare a funcțiilor vitale, lămpi de fototerapie astfel încât copilul să fie îngrijit așa cum este nevoie în primele zile de viață.
Spitalul nostru oferă confort ridicat de cazare atât pentru mame cât și pentru aparținători. Salonul VIP este dotat cu un pat pentru mamică, o canapea pentru aparținător care va sta alături de mama pe toată durata internării și va beneficia de trei mese pe zi. Astfel, le asigurăm părinților confortul necesar pentru a se bucura împreună de primele clipe de viață ale bebelușilor lor.
Programul de vizita este de la ora 14:00 la 15:00.

INFORMAȚII ȘI PROGRAMĂRI:
Pentru a beneficia de servicii medicale la SPITALUL CLINIC PELICAN Oradea, vă puteți programa astfel:

  • online, pe site-ul SPITALULUI CLINIC PELICAN Oradea (), la secțiunea „Programări online" și veți fi contactat în cel mai scurt timp pentru stabilirea datei la care doriți să beneficiați de serviciile medicale dorite

  • email: callcenter@spitalpelican.ro și veți fi contactat în cel mai scurt timp pentru stabilirea datei la care doriți să beneficiați de serviciile medicale dorite

  • telefonic, la Call Center 0259.444444, cu timp de așteptare (câteva minute)

Medici din acest articol