Sprijinim Competiția Regională Special Olympics pentru copiii cu dizabilitati

Sprijinim Competiția Regională Special Olympics pentru copiii cu dizabilitati

2018-11-14 12:23:33

SPITALUL CLINIC PELICAN Oradea este alaturi de aproximativ 80 de copii cu dizabilitati din sapte judete, care vor participa joi,15.11.2018, la Competiția Regională Special Olympics, ce se va sustine la Arena Antonio Alexe.

Competitia, sprijinita și de Inspectoratul Judetean Scolar Bihor și Fundatia Special Olympics Romania, se incadreaza în proiectul educativ „Câștigă-ți un prieten special", coordonat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea.

Scopul proiectului exprima și principiile SPITALULUI CLINIC PELICAN Oradea – de dezvoltare fizică și mentală inclusiv a copiilor și tinerilor cu dizabilități intelectuale și fizice și promovarea unui stil de viață sănătos prin participarea la Competițiile Sportive Regionale Special Olympics.

Grupul țintă căruia se adresează proiectul sunt copii și tinerii cu dizabilităti intelectuale și fizice (IQ mai mic de 70), cu vârste cuprinse între 8-21 ani, din 7 județe: Bihor, Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare, Timișoara și Hunedoara. Aceștia sunt elevi ai unor școlile speciale, elevi integrați sau tineri care frecventează diferite centre de zi, provenind atât din familii cît și din centre de plasament/plasament familial.

La Competiția Regională Special Olympics, Abilități Individuale, care are loc joi, 15 noiembrie 2017 la Sala Sporturilor "Antonio Alexe" Oradea începând cu ora 10:00 vor participa 20 de delegații formate din câte 4 copii/tineri cu cerințe educative speciale și 2-3 profesori antrenori/coordonatori din 6 dintre județele partenere: Bihor, Arad, Bistrița, Sălaj, Timiș și Hunedoara, în total 81 de copii/tineri și 40 de profesori/antrenori de la:

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Cristal Oradea,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont Oradea,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont, structura Tileagd,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Popești,

Liceul Tehnologic Nr.1 Oradea,

Liceul Tehnologic Nr.1 Oradea, structura Salonta,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Bonitas Oradea,

Liceul Greco Catolic Oradea

Liceul Teoretic Nicolae Jiga Tinca

Școala Gimnazială Oșorhei,

Asociația Down Oradea,

Asociația CES Oradea,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Arad,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Maria" Arad,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Rudofl Steiner Hunedoara,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Bistrița,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Constantin Pufan Timișoara,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Speranța Zalău,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Șimleul Silvaniei.

Organizatorii transmit ca impactul educativ asupra grupului țintă pornește tocmai din deviza Special Olympics: „Vreau să câștig! Dar dacă nu pot câștiga, vreau să fiu brav în încercarea mea!", rostit în deschiderea competiției de elevul Hamza Sebastian, din clasa a VI-a A.

Premisa acestor competiții nu este stimularea competitivității, ca în cazul sporturilor de performanță ci tocmai îmbunătățirea stării de sănătate, dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și a calităților motrice, ca urmare a antrenamentelor propuse și oferirea unor alternative sociale de petrecere a timpului liber, având ca finalitate creșterea stimei de sine și încrederii în forțele proprii, pe termen scurt și integrarea activă în viața socio-profesională și economică, pe termen lung, principii pe care SPITALUL CLINIC PELICAN Oradea le aplica zi de zi, deopotriva pentru pacienți și semeni din comunitate.

Evenimentul, de mare anvergura, are ca parteneri implicați, alături de SPITALUL CLINIC PELICAN Oradea, persoane juridice, fizice și institutii interesate de sănătate, copii și tineri: Direcția Județeana de Tineret și Sport Bihor - supervizor al competițiilor de profil, Asociația CES-Colaborăm Educăm, care oferă sprijin logistic și financiar evenimentelor, Liceul Sportiv "Bihorul", care oferă la nevoie locația și arbitraj pentru evenimentele sportive, Clubul Sportiv CSM Oradea, care oferă la nevoie locația și arbitraj pentru evenimentele sportive, Universitatea din Oradea; Facultatea de Geografie, Turism și Sport; Departamentul de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie, implicată prin intermediul studenților voluntari în organizarea și arbitrajul evenimentului. Coordonatori la nivelul instituției ai acestui proiect sunt: domnul profesor kinetoterapeut Adrian Omuț și doamna profesor kinetoterapeut Lavinia Omuț de la CSEI Nr. 1 Oradea, supervizați de inspectori de specialitate de la ISJ Bihor.

Felicitam copiii competitori, pe care ii vom supraveghea îndeaproape pe tot parcursul competitiei. Un echipaj medical al Ambulantei Pelican va fi prezent la evenimentul special pentru a acorda, la nevoie, prim ajutor medical în urgența.

Felicitam de asemenea și organizatorii, pentru initiativa și sustinerea acestui proiect, în beneficiul tuturor copiilor cu dizabilitati.

Medici din acest articol