2018-10-26 08:38:01
10 ani de dăruire, 10 ani de grijă pentru pacienți, 10 ani de implicare și profesionalism.
Am început cu scopuri. Ne-am impus țeluri. Am țintit performanța. În 10 ani de activitate, am făcut TOTUL PENTRU SĂNĂTATEA TA, iar acum ne reînnoim legământul față de tine, cetățeanul de lângă noi.
Am debutat cu o tehnologie mult avansată și am continuat să o modernizăm și mai mult, ca să oferim pacienților noștri aceeași performanță din țările dezvoltate. Inițial, Pelican a reprezentat un mic grup de specialiști, cadre medicale și nemedicale. S-a investit și performat an de an, cu medici și asistenți experimentați și implicați profesional. Grija și dăruirea pentru pacienții noștri ne-a dat putere să mergem mai departe, să continuăm investițiile și să ne dezvoltăm, astfel încât să asigurăm intervenții chirurgicale și tratamente de ultimă generație.
Astăzi, la 10 ani de la înființare, SPITALUL CLINIC PELICAN Oradea a devenit cel mai mare spital privat din Nord-Vestul țării.
Cu peste 100.000 de pacienți tratați în spital, cu peste 70.000 de intervenții chirurgicale și peste 2 milioane de pacienți tratați în ambulatoriile noastre, cu un număr impresionant de medici, asistenți și o gamă largă de servicii medicale oferite (multe dintre ele unice în țară), ne propunem să oferim siguranță pacienților noștri.
Tehnicile chirurgicale minim invazive, investiția în cele mai performante echipamente medicale, metode sigure de sterilizare și dezinfecție au stat la baza activității noastre pentru a fi ceea ce suntem astăzi.
Unirea forțelor noastre cu grupul MEDICOVER ROMÂNIA vine în acest moment, la împlinirea a 10 ani de activitate, ca o certitudine și o garanție în același timp pentru viitorul sustenabilității activității noastre, de a putea să ne dezvoltăm și să fim competitivi pe piață.
Am creat tradiție în activitățile derulate în comunitatea în care trăim și ne-am implicat în susținerea unor nenumărate acțiuni care ajută la menținerea sănătății, evenimente caritabile și seminarii cu informații utile pentru prevenirea afecțiunilor cronice.
Prin profesionalism și umanitate vom continua astfel să dăm plus valoare orașului Oradea, Vestului țării, României.
De aceea, deviza noastră "TOTUL PENTRU SĂNĂTATEA TA" va rămâne modul nostru de a munci, de a trăi în fiecare zi și de a fi deschizători de drum în domeniul medical românesc.