Medic Primar

dr KHAL Adyb – Adrian

dr KHAL Adyb – Adrian

Articole

2026-10-17

Candidatura orașului Oradea pentru găzduirea reuniunii anuale din 2032 a European Musculo-Skeletal Oncology Society (EMSOS) a fost acceptată oficial în cadrul Adunării Generale (General Assembly) a societății europene. Astfel, Oradea va găzdui, în premieră pentru România, unul dintre cele mai importante congrese europene dedicate diagnosticului și tratamentului tumorilor osoase și ale țesuturilor moi (sarcoame).

Un rol important în această reușită l-a avut dr. KHAL ADYB-ADRIAN, medic primar ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE și ORTOPEDIE PEDIATRICĂ, specializat în ORTOPEDIE ONCOLOGICĂ (SPITALUL CLINIC Pelican MEDICOVER Oradea), care a inițiat și coordonat demersurile pentru aducerea congresului în România.

În ultimii ani, SPITALUL CLINIC PELICAN MEDICOVER Oradea s-a afirmat ca un centru important pentru chirurgia ortopedică oncologică, prin dezvoltarea unor intervenții de înaltă complexitate la adulți și copii, incluzând rezecții tumorale extinse, reconstrucții ortopedice complexe și utilizarea implanturilor personalizate 3D.

Această activitate, coordonată de dr. KHAL ADYB-ADRIAN, alături de colaborarea cu Grupul de Lucru pentru Sarcoame din cadrul SNOMR și cu specialiști din centre europene de referință, a contribuit la creșterea vizibilității orașului Oradea și a medicinei românești pe plan internațional.

Desemnarea a fost anunțată în cadrul Congresului Național de Oncologie de la Poiana Brașov, în prezența unor personalități importante ale oncologiei musculoscheletale europene.

Prof. univ. dr. BODOG FLORIAN, decan la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea:
„În 2032, Oradea nu va fi doar orașul care găzduiește EMSOS, ci locul în care comunitatea europeană de oncologie musculoscheletală se va întâlni pentru a împărtăși experiență, știință și viziune. Pentru Universitatea din Oradea, este o onoare, dar și o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu ambiția de a oferi un congres la nivelul așteptărilor comunității medicale europene.”

Dr. KHAL ADYB-ADRIAN, Spitalul Pelican Medicover Oradea:
„EMSOS 2032 nu înseamnă doar să aducem Europa la Oradea, ci și să arătăm Europei ceea ce realizăm deja în România. Dincolo de organizarea unui congres, ne dorim să construim o rețea națională dedicată pacienților cu sarcoame, să consolidăm colaborarea cu marile centre europene și să facilităm accesul pacienților români la intervenții chirurgicale complexe, la standarde internaționale, aici, acasă.”

Desemnarea orașului Oradea pentru EMSOS 2032 reprezintă o recunoaștere internațională a progreselor realizate și confirmă rolul Spitalului Pelican Medicover în dezvoltarea chirurgiei oncologice musculoscheletale de înaltă complexitate în România.

Video

Video

Despre medic

Medicul echipei de baschet U-BT Cluj-Napoca

Referent național Franța (regiunea Sud) – leziuni tumorale osoase si părți moi

Ariile de interes medical

  • Ortopedie Oncologică

  • Tumori osoase și de părți moi

  • Ortopedie sportivă pediatrică și adulți

  • Deformări ale membrelor la copii și adulți

  • Protezare minim-invazivă șold, genunchi și umăr

Competenta in:

  • Oncologie musculo-scheletală; 

  • Reconstrucție masivă osoasă și protetică în defectele osoase și articulare severe: tumori, infecții, marile traumatisme

  • Chirurgie sportiva adulti si copii

  • Acreditare internationala in expertiza patologiilor legate de practicarea sportului

  • Protezare minim-invaziva sold si genunchi

Experiență

Medic specialist

Spitalul Universitar Marseille, Franta 

Spitalul Universitar Nisa, Franta

Fellowship in cadrul:

Institutul de Ortopedie Rizzoli Bologna, Italia

Formare in rezidentiat in cadrul spitalelelor:

Spitalul Universitar Paris, Franța  –  Spitalul Bichat – Beaujon 

Spitalul Universitar Strasbourg, Franța – Spitalul Hautepierre    

Spitalul Universitar Paris, Franța – Spitalul Necker Enfants-malades

Centrul spitalicesc „Edmond Garcin” Marseille, Franța

Spitalul Universitar Nantes, Franța  – Spitalul Hôtel-Dieu

Cursuri postuniversitare

  • 2023 : Diploma europeana pentru practici chirurgicale in cancerologie

  • 2022 : Acreditare internationala  in expertiza patologiilor legate de practicarea sportului

  • 2020 : Grefarea osoasă și substituenții osoși, Elveția

  • 2019 : Curs de Oncologie Musculoscheletală, Italia 

  • 2018 : Soluții pentru defectele osoase și articulare severe, Italia

  • 2018 : Reconstrucția tumorală a membrelor, Italia

  • 2018 : Rezecții chirurgicale în Oncologia Musculoscheletală, Austria 

  • 2018 : Curs Stryker Gamma 3 și T2 de tije centro-medulare, Franța

  • 2017 : Cursul Național de Artroscopie – Modulul de Umăr, Franța 

  • 2016 : Principii de Bază  si Avansate în Tratamentul Fracturilor, Franța

  • 2016 : Curs Internațional de Artroscopie  - Modulul de Genunchi, Franța 

  • 2015 : Examinarea clinică în urgențele ortopedice și traumatologice, România 

Educație

Membru in societati medicale 

  • Societatea Europeană de Oncologie Musculo-scheletală (EMSOS)

  • Consorțiul European de luptă împotriva osteosarcomului (FOSTER)

  • Societatea Franceză de Chirugie Ortopedică si Traumatologie (SOFCOT)

  • Grupul francez de studiu al tumorilor osoase (GSF-GETO)

Lucrări publicate

Profil științific: https://www.researchgate.net/profile/Adyb-Khal-2 

  • Publicații in domeniul tumorilor osoase și de parti moi

  • Publicatii despre reconstrucția osoasă utilizând grefarea autologă sau homologă sau protezele tumorale masive după rezecțiile tumorale sau infecții 

Certificări

Membru in societati medicale 

  • Societatea Europeană de Oncologie Musculo-scheletală (EMSOS)

  • Consorțiul European de luptă împotriva osteosarcomului (FOSTER)

  • Societatea Franceză de Chirugie Ortopedică si Traumatologie (SOFCOT)

  • Grupul francez de studiu al tumorilor osoase (GSF-GETO)

Image
Medic Primar, director general, sef sectie Ortopedie-Traumatologie, sef de lucrari