CHIRURGIE CARDIOVASCULARA: intervenție specială, cu autotransfuzie, pentru un tânăr tătic
În secția de Chirurgie Cardiacă a Spitalului Pelican Oradea chirurgia minim-invazivă, reconstructivă și fără utilizare de sânge reprezintă standardul cotidian. Totuși pentru anumite intervenții majore, în corecția anevrismelor sau disecțiilor de aortă ascendentă, transfuzia de sânge poate fi necesară.
S-a adresat serviciului nostru un tânăr cu anevrism de aortă ascendentă, cu o particularitate antigenică a hematiilor care-l făceau extrem de greu transfuzabil, motiv pentru care cu ajutorul Centrului de Transfuzie Oradea am recurs la o autotransfuzie, adică pacientul a donat sânge care a fost conservat și păstrat, fiind folosit apoi ca rezervă perioperatorie.
Gravitatea cazului și necesitatea sincronizării cu autotransfuzia au impus o programare precisă a operației, aceasta având loc la două zile după nașterea fiului pacientului în Maternitatea Pelican.
Operația a decurs impecabil și evoluția postoperatorie a fost normală, fără complicații.
Ne bucurăm pentru tatăl si fiul care își vor continua drumul împreună!
Mulțumim tuturor celor care au participat:
- Echipei chirurgicale: Dr. Nechifor Dan și Dr. Călina Elena, Dr. Răchită Oana, asist. Huszar Larisa, Marcu Doru, perfuzionist, Marcu Manuela, asistent anestezie;
- Dr. Cioloca Horia și serviciului ATI Chirurgie Cardiacă, precum și colectivului secției de Chirurgie Cardiovasculară;
- Echipei de Obstetrică-Ginecologie: Dr. Luncan Mihai și asistentelor;
- Echipei de Terapie Intensivă: Dr. Bimbo Erika, Dr. Botea Mihai pentru logistica autotransfuziei;
- Echipei de Neonatologie: Dr. Chirea Bianca și asistentelor;
- Centrului de Transfuzie Oradea și doamnei prof. dr. Burtă Ligia, care încă o dată, ca de nenumărate alte dăți, ne-a ajutat să depășim o situație dificilă.
Dr. Cocora Mioara