OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE: Intervenții spectaculoase, de dificultate maximă, realizate de echipele noastre medicale pentru excizia unor formațiuni gigant
Mai multe cazuri extrem de dificile au fost rezolvate cu succes răsunător prin chirurgie minim-invazivă, în cadrul secției noastre de OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE, condusă de conf univ. dr. BODOG ALIN.
Intervențiile au fost realizate de către medici experți în Ginecologie intervențională (dr. LUNCAN MIHAI și conf. univ. dr. HUNDIADI ANCA) pentru excizarea unor tumori foarte mari.

Reușitele medicale se datorează așadar profesionalismului desăvârșit al medicilor noștri al spirituui de echipă, al coordonării de excepție cât și aparaturii puse la dispoziție de către SPITALUL PELICAN Oradea (histeroscop de înaltă performanță, laparoscop 3D și 4K și Robotul Da Vinci). În acest fel, tot mai multe paciente sunt tratate prin intervenții medicale minim-invaziv, cu minim de disconfort, fără cicatrici mari și cu recuperare rapidă.
INTERVENȚIE LAPAROSCOPICĂ, CU LAPAROSCOPUL 3 D:
Unul dintre aceste cazuri deosebit de dificile este al unei paciente (53 de ani, din Oradea) care a aflat în urmă cu 4-5 ani că are un nodul fibromatos, dar i s-a zis că acesta nu ridică probleme. Pacienta spune că nu s-a mai prezentat la controale periodice iar în februarie 2025 a sesizat ușoare sângerări. A aflat despre dr. LUNCAN MIHAI, medic specialist OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE de la SPITALUL PELICAN și a venit la o consultație. Pacienta a necesitat intervenție chirurgicală întrucât acum au fost vizualizați mai mulți noduli fibromatoși, cel mai mare fiind de 10 cm.
Intervenția chirurgicală a fost realizată laparoscopic, de echipa medicală condusă de către dr. LUNCAN MIHAI, cu sprijinul echipei de la secția ATI.
Dr. LUNCAN MIHAI, medic specialist OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE:
“Este vorba despre un caz dificil, o pacientă care a ajuns cu o tumoră impresionant de voluminoasă motiv pentru pentru care s-a indicat intervenția chirurgicală. Și aceasta a fost cu un grad de dificultate foarte ridicat datorită dimensiunii și volumului tumorei.
Împreună cu doamna doctor conferențiar HUNIADI ANCA, am insistat să operăm laparoscopic datorită confortului mult mai mare al pacientei și recuperării postoperatorie mult mai rapidă”.
PACIENTĂ (53 ani, Oradea):
“Acum 4-5 ani am fost la o doctoriță la un cabinet și mi-a spus că am un fibrom, dar că acesta nu va ridica probleme mai ales după ce intru în menopauză. Și nu am mai mers la controale.
De curând, prin februarie 2025, am avut ușoare sângerări și am bănuit că ceva nu e bine.
Mi-a spus o nepoată de domnul doctor LUNCAN MIHAI de la SPITALUL PELICAN și am venit la dumnealui să mă consulte. Ce credeți? Nu aveam un fibrom, aveam vreo trei, de diferite mărimi, dar cel mai mare era de 10 centimetri. Domnul doctor mi-a zis când mă hotărăsc să mă operez să îi spun. Mi-am luat inima în dinți și am fost operată laparoscopic. Mă simt extraordinar de bine, nu am nici măcar o durere. Sunt foarte bucuroasă că am scăpat.
Transmit femeilor din tot sufletul meu să meargă la control ginecologic mai des, măcar o dată pe an, nu așa cum am făcut eu pentru că vedeți ce mi s-a întâmplat și puteam fi rău.
Acum ce pot spune e că sunt foarte, foarte mulțumită de serviciile și de tot personalul din SPITALUL PELICAN și voi recomanda tuturor. Dacă nu aș fi fost operată, aș fi crezut că sunt în hotel de lux, nu într-un spital.
Cât despre domnul doctor LUNCAN MIHAI, nu am cuvinte destule să îi mulțumesc, E un profesionist și un om de calitate. Are atâta răbdare, te ascultă. Știți, omul de rând nu știe întotdeauna să se exprime complet și destul de bine. Dar dr. LUNCAN MIHAI are atât de multă răbdare să te asculte, să îți explice, să te întrebe și nu mă doare nimic, așa bine a făcut operația. Tare mult îmi place de domnul doctor și îl voi recomanda. Așa cum voi recomanda și acest spital pentru personal, pentru serviciile de calitate, pentru că nu e risc de infecții de spital, pentru că e curat și ai confort”.
INTERVENȚIE VAGINALĂ ASISTATĂ HISTEROSCOPIC PENTRU EXTIRPAREA UNEI TUMORI CÂT UN CAP DE COPIL
Un alt caz este al unei orădence (35 de ani) care dorește să devină mămică și căreia medicii noștri de la secția de OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE, au reușit, prin intervenție vaginală histeroscopică să excizeze un nodul fibromatos intracavitar având un diametru de aproximativ 10 - 12 cm, care prolaba prin col inclusiv prin vagin. Intervenția s-a realizat pe cale vaginală, cu un aparat de histeroscopie deosebit de performant.
Dr. LUNCAN MIHAI, medic specialist OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE:
“Acest caz a fost foarte important pentru mine deoarece este vorba despre o pacientă tânără care își dorea să obțină sarcină în viitorul apropiat. Pacienta a venit la cabinetul de ambulatoriu din spital pentru a cere o altă părere fiind văzută anterior de mai mulți colegi care i-au recomandat să consulte și să se opereze la București deoarece cazul este foarte greu și inoperabil în Oradea.
Am dorit să rezolv acest caz împreună cu doamna doctor HUNIADI ANCA pentru a ajuta această tânără pacientă să obțină sarcina ulterior.
Intervenția chirurgicală a fost foarte dificilă tehnic deoarece avea o tumoră voluminoasă care prolaba prin col și care era aproape de intrare în vagin. Am reușit cu succes să operăm acest caz cu ajutorul unui histeroscop reușind să salvăm uterul și să-i dăm o șansă tinerei paciente să obțină sarcina mult dorită.
Am dorit să fac public acest caz datorită complexității și datorită recomandărilor altor colegi că această pacientă să se adreseze unor centre în altă localitate inclusiv București pentru a i se rezolva cazul.
Am insistat să rămână la Oradea și să o operăm aici cu success.Drumul spre alte centre medicale din alte orașe nu mai este o practică comună în ziua de azi, multe cazuri complexe pot fi operate cu succes la Oradea”.
INTERVENȚIE LAPAROSCOPICĂ:
Suportul mai multor medici ginecologi de la secția noastră de profil a conferit reușita unui alt caz, o tânără din Oradea, care, în prezent, locuiește la București. Pacienta a necesitat intervenție chirurgicală specială pentru excizia a două fibroame în vederea obținerii unei sarcini.
Pacienta ne-a spus că în 2020 a depistat, prin examinare imagistică (ecografie transvaginală și abdominală), că are un fibrom de dimensiuni mici și un chist de aproximativ 6 cm, la nivelul ovarului drept. Dr. TIRA MIRELA, medic primar, i-a explicat posibilitățile de tratament (convențional respectiv intervențional) pentru chistul ovarian și i-a propus să urmeze întâi un tratament timp de o lună. După 30 de zile, dr. TIRA MIRELA a efectuat din nou investigații ecografice și a constatat că pacienta a răspuns la tratament iar chistul s-a redus.
Din întâmplare, pacienta s-a întânit cu dr. GABOR RODICA, medic primar și a acceptat o a doua opinie. Tânăra a urmat tratamentul supravegheată de dr. GABOR RODICA și, după 4 luni, chistul a dispărut. Fibromul însă era în creștere continuă și pacienta a rămas în supravegherea dr. GABOR RODICA. În vara anului 2024, i s-a propus să obțină o sarcină, inclusiv cu scop terapeutic, existând posibilitatea micșorării fibromului uterin.
În februarie 2025, pacienta a suferit însă o menometroragie, s-a prezentat la un medic din București unde locuiește acum, a urmat tratament și menometroragia i s-a restrâns. În urmă cu pușin timp, pacienta a avut însă ocazia să obțină un consult la dr. GABOR RODICA, chiar la București. I-a propus să efectueze un examen RMN și i-a promis că se va sfătui cu colegii din secția de OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE de la spitalul nostru. Pacienta a fost îndrumată pentru a fi operată către conf. dr. HUNIADI ANCA.
Astfel, dr. LUNCAN MIHAI, medic specialist OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE și conf. dr. HUNIADI ANCA, au realizat o intervenție chirurgicală minim-invazivă, de laparoscopie și au excizat atât fibromul care crescuse la 4,5 cm cât și un alt fibrom de circa 2 cm.
Grație atitudinii medicale și spiritului de echipă, pacienta a fost vindecată de chisturile ovariene, acum și de fibroamele uterine și are de aici încolo șanse să obțină sarcina mult dorită.
Dr. LUNCAN MIHAI, medic specialist OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE:
“În acest caz este vorba tot despre o pacientă tânără, care a venit din București la Oradea să se opereze pentru două fibroame uterine care o împiedicau să obțină o sarcină. Pacienta a fost operată cu succes în cadrul Spitalului Pelican de către doamna doctor HUNIADI ANCA împreună cu mine cu ajutorul laparoscopului 3D facilitând foarte mult succesul intervenției datorită tehnicii 3D, care ne ajută să facem operațiile cu mult mai multă finețe.
În ziua de azi tehnica și tehnologia ne ajută foarte mult pentru a efectua intervenții minim-invazive cu recuperare foarte rapidă, cu mobilizare la fel, foarte rapidă, fără disconfort operator mare. Astfel, pacientele pot să își reia viața obișnuită după intervenție în foarte scurt timp și pot să obțină o sarcină dorită la un interval de timp mult mai redus.
Tehnic, pentru noi poate este, de multe ori, mult mai dificil decât o intervenție clasică dar ne străduim să facem aceste intervenții minim-invazive pentru confortul pacientei pentru mulțumirea de a doua zi, când ne întâlnim cu pacienta pe hol la plimbare fără dureri cu zâmbetul pe buze și cu multă recunoștință pe față”.
Pacientă (35 ani, din București):
“Avusesem des chisturi ovariene. Doamna doctor TIRA MIRELA mă îngrijea. Și mi-a redus chistul de 6 cm. Apoi dr. GABOR RODICA mi-a dat tratament pentru chisturi și după patru luni, acestea au dispărut.
Vara trecută m-am căsătorit și am încercat să rămân însărcinată, cu acceptul dr. GABOR RODICA. Dar nu am reușit. În februarie anul acesta, ciclul menstrual mă ținea 14 zile, aveam menometroragie. Am fost la medic în București, am urmat un tratament, sângerarea mi s-a redus, dar am auzit apoi că dr. GABOR RODICA vine la București. Am reușit să obțin un consult la dumneai. Mi-a spus că s-ar impune o intervenție chirurgicală și mi-a promis că se va consulta cu colegii medici de aici, de la Spitalul Pelican Oradea. Nu după mult timp, m-a îndrumat către dr. HUNIADI ANCA.
Așa încât, recent am fost operată de către dr. HUNIADI ANCA și dr. LUNCAN MIHAI. Toți sunt medici excepționali, parcă sunt o familie. Și toți au venit să mă vadă și s-au îngrijit de mine și au găsit soluția cea mai bună pentru mine. Doamna doctor TIRA MIRELA e cea care a avut grijă de mine ani de zile și îi mulțumesc. Dr. GABOR RODICA e foarte încurajatoare, e optimistă, e strălucitoare. Doamna doctor HUNIADI ANCA este fermă, pe poziție, când spune ceva știe de ce spune. Și domnul doctor LUNCAN MIHAI e optimist și mă încurajează, mi-a și zis după operație că acum pot să obțin sarcina.
Sincer, voi recomanda SPITALUL PELICAN pentru condiții și personalul de mare calitate. Aici toți sunt amabili, toți sunt foarte atenți cu mine, medici, asistente, infirmiere. Personalul de aici își lasă, dacă are, frustrările acasă și se comport foarte drăguț cu pacientele.
Voi recomanda și medicii de la secția de OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE a SPITALULUI PELICAN Oradea pentru că ei își oferă soluția individualizată potrivită fiecărei paciente. Și recomand pacientelor să vină cu încredere, până și recuperarea e ușoară”.
IMPORTANT!
Medicii noștri fac apel la doamne și domnișoare să se prezinte periodic la control de specialitate pentru a nu ajunge în situații limită, cu tumori immense ce le pot periclita viața.
Dr. LUNCAN MIHAI, medic specialist OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE:
“E bine să veniți periodic la control undeva la un an de zile pentru a nu ajunge într o situație dificilă, cu o posibilă tumoră voluminoasă foarte greu de tratat sau operat.
Prevenția este mult mai bună decât a face o operație. Și chiar dacă apare o problemă, controalele periodice fac posibilă ca eventuala intervenția chirurgicală ce s-ar impune la un moment dat să fie cât mai ușoară atât pentru echipa medicală operatorie cât mai ales pentru pacientă.
Riscurile asociate intervenției chirurgicale sunt mult mai mici la un caz mai simplu decât un caz aflat la limită. De aceea, mai ales dacă știți că aveți o problemă medicală ginecologică câtuși de mică nu încercați să fugiți sau să ascundeți această problemă. Încercați să monitorizați la câteva luni, un an de zile aproximativ pentru ca să nu ajungeți într-o situație limită”.
INFORMAȚII ȘI PROGRAMĂRI:
Pentru a beneficia de servicii medicale la SPITALUL CLINIC PELICAN Oradea, vă puteți programa astfel:
- online, pe site-ul SPITALULUI CLINIC PELICAN Oradea (www.spitalpelican.ro), la secțiunea „Programări online” și veți fi contactat în cel mai scurt timp pentru stabilirea datei la care doriți să beneficiați de serviciile medicale dorite
- email: callcenter@spitalpelican.ro și veți fi contactat în cel mai scurt timp pentru stabilirea datei la care doriți să beneficiați de serviciile medicale dorite
- telefonic, la Call Center 0259.444444, cu timp de așteptare (câteva minute)